istoria Bucureștiului
Muzeul Zambaccian – locul unde s-au intersectat arta si istoria

Muzeul Zambaccian – locul unde s-au intersectat arta si istoria

Serile de toamnă sunt cele mai potrivite pentru o plimbare. Vara îmi plac diminețile, când e răcoare și bate lumina fix în ferestrele camerei unde am cărțile și micul meu birou. Dacă diminețile de vară sunt, pentru mine, cele mai bune pentru scris, serile de toamnă sunt dedicate melancoliilor de sorginte urbană. Îmi place deci să mă plimb uneori pe străzile din cartier și să dau cu piciorul frunzelor de pe trotuare. Când eram mică făceam același lucru în pădurea...
Muzeele care iti aduc aminte de Bucurestiul de altadata

Muzeele care iti aduc aminte de Bucurestiul de altadata

Bucureștiul cel mai frumos îl asociez întotdeauna cu perioada sa Belle Epoque, atunci când, dintr-o urbe cu iz oriental s-a transformat în Micul Paris. Calea Victoriei începea să se umple cu palate de inspirație franceză sau italiană, doamnele își comandau ținutele și pălăriile de la Paris sau Viena, iar domnii renunțaseră la narghilea și pufăiau semeț din pipă sau trabuc. Și să știi că nu e deloc greu să redescoperi acea atmosferă boemă, ce s-a întins apoi până...
PAGINA 1 DIN 11
  • 1
Pagina 1 din 1

Follow @instagram